Scroll Top

MIRAJUL TRANSPORTULUI. CELE DOUA FETE ALE TRANSPORTULUI VAZUTE DIN INTERIOR

Spread the love

Ca să activezi în acest domeniu și să faci performață trebuie neaparat să îndeplinești o condiție: să deții un strop de nebunie. Dacă ești calculat, prevăzător sau mai bine zis îți place să știi exact cum îți va merge în biznisul ăsta și peste 10 ani, atunci mai bine nu începi.

Deci dacă suferi de un pic de nebunie, este bine. E un start cu dreptul.

Transport de mărfuri din 2008

De când lucrăm în acest domeniu am prins cele mai grele perioade. Până în anul 2008 se auzeau povești, care au ajuns și la urechile noastre, cum că acest domeniu este înfloritor, poți chiar să faci o simulare înainte de a începe și culmea…sunt șanse mari ca tot ce ai scris pe hârtie să se îndeplinească. Dar uite că noi am prins exact perigeul, în anul 2008 (anul înființării firmei). Cine știe, anul 2008 a fost anul începerii crizei economice, iar euro…a explodat. Și, așa cum am zis mai sus, dacă nu aveam acel strop de nebunie, am fi fost cocoșați de povara taxelor, a ratelor și n-am fi ajuns astăzi să facem 7 ani de transport.

De când am deschis firma, am zis că vom face transport. Nu facem lucruri pe jumătate. Nu ne-am gândit cum o să ne îmbogățim peste noapte și nici la vile cu piscine nu am visat. TRANSPORTUL CURAT este greu, este o junglă în care cel mai puternic câștigă. Zilnic zboară e-mailuri, zilnic se fac licitații iar cei care scad prețul ies câștigători, iau marfa.

Personal nu-mi place gândirea asta a….românașului pentru care contează doar banul. Nu contează cum, când și în ce condiții îi ajunge marfa. Ca să nu mai vorbesc de orgoliu. Aici deviez un pic și vă spun părerea unui străin despre noi, românii, într-un context în care se făcea o comparație între două naționalități, iar din una fac parte și eu: română. Mă urmăresc șia cum spusele lui: ”În partea X a țării, nu contează doar prețul, ci e important orgoliul. Nu că aș fi șovinist dar pentru români doar banul este important.
Să fie așa? Ce impresie îți lasă concluzia lui? Te irită?

Așteptări în transport.

Astăzi suntem priviți ca un exemplu pozitiv și fiindcă facem performanță și alți oameni își doresc să deschidă o afacere în domeniul transporturilor de mărfuri. Încă există mirajul că din transporturi ies bani, că uite… tu cum ai reușit, ce… eu nu pot?

Ba poți dar ai ce trebuie ca să crești? Pentru că în afara unor acte pe care va scrie că ești administrator, transportul implică stres, nervi, agitație, promptitudine, angajare personal, manageruirea încasărilor. Tu ști cât este de anevoios drumul?

Nu știm cum le merge caselor de expediții, nu știm cum le merge tracționiștilor și nici nu ne interesează. Noi ne vedem de drumul nostru și facem transport.